joi, 18 noiembrie 2010

Cât profit scoate Coca-Cola dintr-o sticlă de suc?

O mie de litri vânduţi i-au adus anul trecut producătorului local al Coca-Cola un profit de circa 41 de euro, potrivit datelor din rapoartele Coca-Cola Hellenic şi din bilanţul depus la Registrul Comerţului. Un calcul simplu arată astfel că la o sticlă de 2 litri - cel mai vândut ambalaj al companiei - îmbuteliatorul a scos, în medie, un profit de 8 cenţi sau 0,34 de lei.

În general, ambalajele din PET de 2 litri aduc producătorilor de sucuri profituri mai mici pe un litru, comparativ cu produsele îmbuteliate la sticle (de 0,33 l sau 1 l).Volumul vânzărilor s-a majorat în perioada analizată cu 2%, după un avans de 4% în trimestrul al doilea şi de 2% în primele trei luni ale anului. Creşterea volumului pe pieţe aflate în dezvoltare, precum India şi China, a compensat declinul din Statele Unite ale Americii.
Î

n Europa a avut loc un declin de 2%, iar în America de Nord de 4%. Volumul a urcat cu 7% în America Latină, cu 6% în regiunea Pacificului şi cu 2% în Africa.
În primele nouă luni ale anului, veniturile nete au scăzut cu 5%, la 23,48 miliarde de dolari, de la 24,818 miliarde de dolari în intervalul similar din 2008.

Profitul net a urcat cu 10%, la 5,28 miliarde de dolari, de la 4,81 miliarde de dolari în urmă cu un an.

În România, producătorul de băuturi răcoritoare este prezent prin intermediul companiilor Coca-Cola Hellenic şi Coca-Cola Company. Coca-Cola Hellenic deţine în România două fabrici de băuturi răcoritoare (la Ploieşti şi Timişoara) şi una de apă minerală, la Poiana Negri, judeţul Suceava. Anul trecut, Coca-Cola Hellenic România a înregistrat o cifră de afaceri de 550 de milioane de euro şi a obţinut un profit net de 66 de milioane de euro, în creştere cu 7,6% faţă de anul anterior.

Principalul concurent la nivel mondial, dar şi în România, al Coca-Cola este compania americană Pepsi.

Profitul Coca-Cola a crescut cu 8,4% în trimestrul trei din 2010

Profitul net al Coca-Cola, cel mare producător de băuturi răcoritoare din lume, a crescut cu 8,4% în trimestrul trei din 2010 datorită redresării vânzărilor în Statele Unite şi a majorării vânzărilor de sucuri şi băuturi non-alcoolice în întreaga lume, transmite AP.

În perioada iunie-septembrie 2010 compania americană a obţinut un profit net de 2,06 miliarde de dolari sau 88 de cenţi pe acţiune, în creştere faţă de 1,9 miliarde de dolari sau 81 de cenţi pe acţiune în perioada similară din 2009.
Veniturile au urcat cu 4,7%, la 8,43 miliarde de dolari. Analiştii se aşteptau la un câştig de 89 de cenţi pe acţiune şi venituri de 8,3 miliarde de dolari.

Pentru al doilea trimestru consecutiv, Coca Cola a înregistrat o creştere a vânzărilor în Statele Unite, de 2%. În Europa vânzările au ajuns la 1,3 miliarde de dolari, datorită pieţelor din Franţa, Marea Britanie, Germania şi Nordul Europei. Aceste rezultate pozitive compensează parţial presiunile macroeconomice continue din Sud-Estul Europei, se arată în comunicatul Coca Cola.

În România, produsele Coca-Cola sunt îmbuteliate în cinci fabrici poziţionate strategic în toate regiunile ţării: Ploieşti, Iaşi, Timişoara, Oradea şi, începând cu 2002, şi la Vatra Dornei.